
Liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia i-au trimis președintelui României, Nicușor Dan, o adresă prin care îi prezintă problemele cu care se confruntă minerii și energeticienii. Principala problemă se referă, în momentul de față, la situația celor aproximativ 1.800 de angajați ai companiei energetice care urmează să fie trimiși acasă în următoarele două luni. Sindicaliștii speră la o implicare activă a celui care conduce țara, mai ales că poziția acestuia a fost una împotriva Green Deal-ului. Surse afirmă că cele două părți ar putea să stea la aceeași masă chiar cu o zi înainte de expirarea contractelor de muncă ale „determinaților”.
„S-a trimis o adresă către președintele României, Nicușor Dan, încă de săptămâna trecută. Ultimele discuții purtate sunt unele care indică un drum bun. Adică există șanse foarte mari să aibă loc o întrevedere la începutul săptămânii viitoare, chiar înainte de expirarea contractelor de muncă pentru angajații pe perioadă determinată. Este, practic, ultima șansă pentru acești oameni. Sperăm să fie o discuție în urma căreia să se rezolve problema, mai ales că dumnealui a avut o poziție împotriva Green Deal-ului”, susțin surse sindicale.




