Dezvăluiri

ACUZAȚII. Primar din zonă minieră: Liderii sindicali se ocupă de angajări

Primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă, acuză că, în loc să se ocupe de problemele salariaților din cariere și termocentrale, liderii sindicali, se implică în procesul de angajare din Complexul Energetic Oltenia.

Complexul Energetic Oltenia a început procesul de selecție a dosarelor pentru angajarea a 600 de persoane, pe perioadă determinată, până în luna decembrie. Primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă, a atras atenția că încadrarea personalului s-ar putea face pe sistemul de pile, cunoștințe și relații. Edilul spune că tineri care au fost în ultimii ani plecați la muncă în străinătate au venit acasă pentru a participa la selecția pentru angajare în CE Oltenia. Florinel Țuilă acuză, însă că liderii sindicali din cadrul companiei se ocupă de angajări, ceea ce i se pare în neregulă. „Au fost chemate la interviu, în primă fază, persoanele care au depus dosare de angajare în luna decembrie 2021. Au fost chemate la interviu pe zone, fiecare pe zona unde a solicitat angajarea. Selecția persoanele este în curs de desfășurare. Au revenit în județ tineri care erau plecați la muncă în străinătate, sperând că vor prinde un loc de muncă în CEO, chiar dacă este plătit cu 500 de euro pe lună față de 1500-2000 de euro, cât câștigau unii printre străini. Chiar dacă făcute angajări pe perioadă determinată, până la finalul lunii decembrie, nu crede că, ulterior, oamenii vor fi dați afară tocmai în perioada în care e nevoie de cărbune pentru termocentrale. Liderii de sindicat, în loc să se ocupe de problemele salariaților, se ocupă de angajări. Unde s-a văzut, în lumea asta, că un lider de sindical stabilește care sunt criteriile pentru angajare. Dar, așa este la stat. Încă se procedează ca pe vremea comuniștilor, când liderul de sindicat făcea angajări. Din cauza asta nu merge treaba bine”, a conchis edilul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *