Ultima oră

Amenzi de peste 30.000 de lei aplicate de inspectorii DSV Gorj

În perioada 12 – 18.09.2022, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat verificări în unități și obiective supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate în Aninoasa, Arcani, Baia de Fier, Băleşti, Bengești-Ciocadia, Bumbeşti-Jiu, Bumbeşti-Piţic, Bustuchin, Căpreni, Cătunele, Dragoteşti, Godineşti, Jupâneşti, Leleşti, Logreşti, Mătăsari, Motru, Muşeteşti, Novaci, Padeş, Peştişani, Plopşoru, Polovragi, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Runcu, Stăneşti, Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Jiu, Tismana, Turburea, Turceni, Turcineşti şi Ţânţăreni, în domeniile alimentar și al sănătății și bunăstării animalelor.

În timpul controalelor efectuate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale reprezentând 4 amenzi în cuantum de 31.200 lei, unor operatori / persoane fizice din Motru, Turcineşti şi Ţântăreni, astfel:
– 10.000 lei la o pizzerie, pentru neîntreținerea și neigienizarea spațiului de preparare (paviment cu spărturi, pereți cu infiltrații, ușa de acces cu zone degradate);
– 10.000 lei la un laborator de cofetărie-patiserie, întrucât au fost identificate materii prime şi semifabricate depozitate direct pe paviment în spațiul de producție; nu s-a făcut dovada prezentei la punctul de lucru a fișelor de aptitudini ale personalului lucrător;
– 10.000 lei la un magazin alimentar, pentru următoarele deficiențe: depozitarea nesectorizată a produselor alimentare refrigerate; personalul angajat nu deținea echipament adecvat de protecție, iar fișele de aptitudini nu erau actualizate; nu s-a făcut dovada efectuării acțiunilor DDD; spațiile unității necesitau o igienizare riguroasă;
– 1.200 lei la un bar, întrucât persoana care deservea unitatea la data controlului nu purta echipament de protecție adecvat și nu a putut face dovada existenței fișei de aptitudini.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button