
Din primele informaţii, mașina ar aparține unui bărbat de 57 de ani din Deva. Autoritățile continuă cercetările, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg investighează cazul sub acuzația de „ucidere din culpă”.
„Polițiștii au fost sesizați, în seara zilei de 20 decembrie a.c., cu privire la faptul că în localitatea Gânțaga, se află un autoturism ars, iar în interior s-ar afla oseminte umane.
Echipa operativă, care s-a deplasat la fața locului, a identificat, pe un teren agricol, în apropiere de DJ 668, un autovehicul ars în totalitate, în interiorul căruia s-ar fi aflat un cadavru.
În urma primelor verificări, există indicii că autoturismul ar aparține unui bărbat de 57 de ani, din Deva.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,ucidere din culpă””, a transmis IPJ Hunedoara, în cadrul unui comunicat de presă.




