Dezvăluiri

CEO nu glumește. Fonduri pentru închiderea definitivă a unei cariere miniere

Complexul Energetic Oltenia a demarat procedura de închiriere a autovehiculelor de transport marfă cu șofer pentru operațiunile de evacuare și aprovizionare din cadrul U.M.C. Motru – Sector Husnicioara. Contractul, care va fi derulat pe o perioadă de șase luni pentru cariera în curs de închidere.

Potrivit Complexului Energetic Oltenia, serviciile vor include transportul și evacuarea subansamblelor și materialelor rezultate din lucrările desfășurate, aprovizionarea continuă cu piese de schimb și materiale necesare pentru reparații, precum și transport în condiții dificile de drum și teren accidentat.

Programul de lucru prevede activități zilnice între orele 07:00 și 15:00, 5 zile pe săptămână, în funcție de volumul lucrărilor și de necesarul de aprovizionare din carieră și alte puncte de lucru.

Valoarea estimată a contractului este de 67.260 lei. Cariera Husnicioara a rămas fără cea mai mare parte a personalului și este prima de pe lista de închidere. Toate subunitățile miniere trebuie să parcurgă un proces de închidere și ecologizare. Complexul Energetic Oltenia este obligat să execute toate lucrările de ecologizare și de închidere. Terenurile trebuie să fie redate în circuitul economic.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *