Clubul vârstnicilor a fost amenajat, cu ceva în urmă, de administrația „Vlăduleanu” în vestiarele sălii de sport. Vlăduleanu a încercat astfel să împuște doi iepuri dintr-un foc. Adică, să spună lumea că este preocupat și de sport și de vârstnici. În fapt, nu s-a ocupat nici de tinerii care voiau să facă sport și nici de vârstnicii care ar fi socializat la clubul vârstei a treia, unde ar fi trebuit să aibă loc activități culturale și unele menite să-i facă pe cei în vârstă să uite de griji și de bătrânețe. De altfel, în acest spațiu improvizat nu s-a organizat niciodată Ziua vârstei a treia ori ceva menit să-i încânte pe vârstnicii comunei.
În timpul pandemiei, autoritățile au pus lacătul pe club, deși și înainte de nebunia COVID ușile erau tot închise, și din prea mult ,,interes’’ nu au mai trecut prin zonă nici măcar să taie iarba de la poarta și din jurul clădirii. În zonă s-a creat, astfel, o adevărată junglă.
Sala de sport a fost și ea abandonată, tinerii spunând că în incintă plouă, spațiul fiind neîngrijit și neigienizat, lucru care se vede cu ochiul liber. Până la alegerile locale mai este doar o lună de zile, iar Vlăduleanu va veni în fața cetățenilor să le ceară iar votul. Până atunci, edilul mai mare timp să deschisă și clubul și sala de sport, asta dacă are interes față de cetățenii localității.