
Administrația Complexului Energetic Oltenia a înștiințat conducerea Minprest Serv SA Rovinari că urmează să fie tăiate posturi din unitățile miniere în care angajați ai societății prestau diverse activități. Liderul sindical Cosmin Bivolaru afirmă că a solicitat conducerii Minprest Rovinari să parafeze și alte contracte pentru a nu mai depinde, în mare parte, de cele cu Complexul Energetic Oltenia. Majoritatea dintre cei peste 100 de angajați care urmează să fie concediați, la începutul anului 2026, au vârste de peste 50 de ani.
„Exact ce spuneam, de o jumătate de an, și demersurile pe care le-am tot făcut: o să fie concedieri colective de anul viitor. Cel mai probabil, o să și anunțăm, o să anunțe și unitatea noastră. Zice și ITM-ul de treaba asta, că este normal. Ne-au făcut deja o adresă în sensul ăsta, că s-au tăiat anumite posturi. Noi le-am trimis și un răspuns cu mai multe puncte, adică să încerce să găsească, totuși, de lucru salariaților. Că de-aia sunt acolo, au birouri, au tot ce trebuie, să caute alte contracte, dacă se poate. Să facă demersuri pentru identificarea unor potențiali noi beneficiari ai serviciilor lor. Se caută, suntem și în derulare cu niște contracte, dar sunt pe partea de salubrizare, pe altceva, pe vagoane, pe partea de salariate originale. Doar că nu e nimic definitivat. Dar, în principiu, vă spun cu siguranță că o să urmeze concedieri colective. Poate nu o să fie numărul estimat inițial, vă spuneam că se închid anumite puncte de lucru, erau 164 plus alții. Acum, cel mai probabil, ca și disponibilizări, adică oamenii care o să fie efectiv în preaviz, sunt vreo 104 persoane. Sau 102, dacă nu mă înșel. Ceea ce este un număr foarte mare. Repet: nu e doar un număr, sunt 100 de familii din județul ăsta care își pierd locul de muncă”, afirmă sindicalistul.
Amenință, în continuare, cu greva foamei în fața Ministerului Energiei
Liderii sindicali au purtat discuții, la Ministerul Energiei, pe tema acordării unui pachet social în caz de concedieri colective la Minprest Rovinari, dar au fost în zadar. Cosmin Bivolaru afirmă că sindicaliștii din cadrul societății prestatoare nu au renunțat la proteste extreme, urmând ca, în luna ianuarie, să intre în greva foamei în fața Ministerului Energiei.
„Cu discuțiile de la minister privind protecția și grupa A, care rămăseseră, acum le-au decalat în ianuarie, discuțiile. Adică, tot foarte prost. Le-am spus și când am fost ultima oară, în decembrie, le-am și scris după, din nou, că ianuarie e târziu. Pentru că eu, începând cu data de 1, sau când începe lucrul, nu mai am niște contracte pentru niște oameni. Și dacă le dau preavizul, ar fi normal să aibă și câteva luni de zile de continuitate, adică să aibă bani, să își poată căuta și găsi alte joburi, dacă pot să le găsească.Nu s-a făcut nimic în sensul ăsta, de a fi urgentat acum, în decembrie. Sunt în discuții, e Comisia de Dialog Social, analizează, le-au pus din nou în discuții, dar efectiv, când vorbim, nu este nimic bătut în cuie. Aia ceream noi: o decizie, luată acum. Hai să vorbim, dar cu cine să mai vorbim mai mult de atât? Asta înseamnă că oamenii vor pleca acasă în preaviz, adică fără protecție socială. Ceea ce nu este ok deloc. Am spus și de ce. Nu știu ce să mai fac. Ții oameni pensionari, TESA, degeaba. Pot ei să fie supărați și să vorbească ce vor peste tot, dar eu spun adevărul. Și adevărul este că ar fi și legal, și normal, și moral să muncească acela care mai are de muncă, care mai are până la pensie, și nu cel care deja are un venit, o pensie. Acela poate sta liniștit acasă, că are din ce trăi. Da, chiar luăm în calcul acțiuni. Exact cum vorbeam, am stat până la limita terenului. Am făcut toate demersurile, cred, posibile. Nu știu, poate mi-a scăpat ceva, dar am făcut tot ce se putea: scrisori, întâlniri, din nou scris, din nou întâlniri. Am mers până la limită. În decembrie, totuși, hai să facem ceva, pentru că oamenii pleacă acasă. Și nu avem încă un răspuns. Ca atare, avem așa, nu neapărat prognozate, dar intenționăm nu știu, birou executiv, dacă mai vrea să vină și alții, noi o să anunțăm, sunt bineveniți. Asta nu e o grevă a unui sindicat mic. Noi o să mergem în fața ministerului în greva foamei. Și o să facem treaba asta lunar, dacă e nevoie. Pe tot anul viitor. Și o să vedeți ce se va întâmpla”, a adăugat liderul sindical.




