Social

Copii din asistență maternală și din centrele subordonate DGASPC Gorj, invitați la teatru

A devenit deja tradiție ca beneficiarii din centrele subordonate DGASPC Gorj să meargă gratuit la teatru, datorită bunei colaborări dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj și Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu.

Sâmbătă, 1 februarie 2020, nu mai puțin de 100 de copii din sistemul de protecție specială al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj au fost invitați să participe la avanpremiera piesei de teatru „Un fel de Hansel și Gretel”, pusă în scenă de actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Minorii provin din asistență maternală și de la mai multe servicii sociale subordonate Direcției: Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul in Dificultate (CSCCD) Novaci, CSCCD Târgu-Cărbunești, CSCCD Târgu-Jiu, Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale (CSCCNS) Târgu-Jiu și Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Târgu-Jiu. Cu toții s-au bucurat de invitația la teatru, iar la finalul piesei au mărturisit că a fost un spectacol de excepție, de care s-au bucurat din plin, răsplătindu-i pe actori cu ropote de aplauze. Piesa a avut proiecții luminoase și o muzică originală. Spectacolul „Un fel de Hansel și Gretel” a avut ca protagoniști și doi copii: Olivia Dafinescu și Timotei Cercelaru.
Mulțumim atât conducerii, cât și actorilor Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, pentru invitație și pentru frumoasa surpriză oferită copiilor din sistemul de protecție specială.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *