Tableta lu’ Matei

Cum au căzut câțiva consilieri PNL în haznaua cu exces de zel și ipocrizie

În Consiliul Local Tg-Jiu, aleșii locali ai PNL sunt responsabili cu circul. Însă și să faci circ îți trebuie stil, pentru că circul e o artă. Ăștia când n-au motiv de gâlceavă cu oponenții politici își trag flegme între ei. Așa s-a întâmplat la ultima ședință. Să vă explic: medicul Alin Feraru, consilier local PNL, a cerut municipalității să-i concesioneze o bucată de teren de 77 mp lângă casa sa, aflată pe Insulița Jiului, pe malul ”canalului”, cum este cunoscut locul de târgujieni. Nimic ieșit din comun, pentru că astfel de concesionări de mici suprafețe sunt chestiuni firești, iar Consiliul Local aprobă frecvent astfel de cereri.

Cine credeți că s-a opus solicitării medicului Feraru? Culmea, tocmai colegii săi din PNL. Pe asta chiar n-o înțeleg! Adică stau împreună, cot la cot, la masa ovală din Consiliul Local, sunt colegi de partid și când e să voteze o chestiune absolut normală și legală, se privesc în ochi cu candoare și se abțin la vot sau votează împotrivă. E dincolo de puterea mea de înțelegere și nu știu cum să cataloghez un astfel de gest: exces de zel, ipocrizie sau golăneală? Sau mai e o variantă: șmenarii ăștia vor să-l provoace pe medic să demisioneze, ca să-l propulseze pe următorul de pe listă în Consiliul Local, adică pe Mihai Paraschiv, alias ”MiaiDaunăTotală”. A fost cumva ordin de la Iulian, ”Împăratul Eșecurilor”, ca să facă ăștia o tiribombă și să poată să-l bage cu japca în consiliu pe partenerul său de pahar de la ”Hanul Domnesc” sau coeziunea dintre cei șapte aleși s-a împiedicat și și-a spart capul? Doi din cei șase colegi ai medicului Feraru au votat proiectul, alături de cei de la PSD, AUR și Verzi, altfel era respins.

Deci, vă imaginați? ”Dușmanii” de la PSD au votat pentru liberalul Feraru, iar colegii săi au vrut ”să-l rezolve”. Paradoxal este că ăștia de la PNL din Consiliul Local seamănă din ce în ce mai mult că cei de la USR: mestecă aceleași caramele învechite, vor să pară radicali însă nu le iese și rămân doar lamentabili, și vorbesc numai în lozinci în care nici ei nu cred.

Ziarul lu` Iulian – Întâi Pierzătorul scrie că sunt tensiuni în PSD, dar nu se uită în bătătura lui Iordake să vadă festivalul de coate-n gură.

Despre alegerile de duminică vă spun doar atât: votați cu cap!

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *