Politică

Deputat: „Comisia Europeană a conștientizat că nu se poate fără cărbune!”

Prelungirea termenelor de închidere a capacităților de producție din cadrul Complexului Energetic Oltenia rămâne o preocupare majoră pentru cei aproximativ opt mii de angajați din județul Gorj. În ultimele luni, au existat numeroase voci care au cerut urgentarea negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene pentru identificarea unei soluții. Totuși, până acum, nu s-a anunțat niciun rezultat oficial. Deputatul social-democrat Claudiu Manta transmite însă o veste promițătoare: reprezentanții Comisiei Europene ar fi recunoscut că sistemul energetic românesc se confruntă cu serioase dificultăți în absența energiei produse pe bază de cărbune. „Această solicitare vine din partea conducerii Complexului Energetic Oltenia – ei sunt inițiatorii – și este susținută de studiul realizat de Translectrica. Este important să obținem o primă extindere a termenelor, pentru că peste cinci ani vom vedea ce se va întâmpla. În mod evident, Comisia Europeană ia în calcul faptul că nu se poate fără energia pe bază de cărbune. Știu aceste aspecte din discuțiile purtate cu reprezentanții Comisiei Europene”, a declarat deputatul Claudiu Manta.

Studiul de adecvanță realizat de Translectrica ar urma să fie finalizat în luna septembrie, moment în care este așteptat și verdictul comisarilor europeni cu privire la posibilitatea prelungirii termenelor de închidere a grupurilor energetice de la CE Oltenia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *