Dezvăluiri

Dosarul „Motorina”! Loganul Primăriei Stejari consumă și când stă, în jur de o tonă de combustibil, lunar!

Cel mai cinstit, onest, cast, credincios, fidel, virtuos, și toate sinonimele, se știe, consilier de primar rural e Leonida Artur Belgher. Îl știți! Nici n-a furat, dar a fost condamnat definitiv la 8 luni de închisoare cu suspendare și, evident, nici n-a condus autoturismul fără să posede permis de conducere, de trei ori, dar a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Acum, Belgher lucrează la Primăria Stejari. Nu, nu execută muncă în folosul comunității, ci e pentru primarul Robert Ionuț Păiuși cam ce a fost Elena Udrea pentru Traian Băsescu. Adică, prim-consilier!

Organele judiciare din Gorj efectuează cercetări, din luna octombrie a anului trecut, în legătură cu o serie de fapte penale comise de primarul comunei Stejari, Ionuț Robert Păiuși, despre care Gorjonline.ro a relatat, pe larg, AICI  și AICI.

O parte din acuze se referă la modalitatea prin care cantități uriașe de combustibil au fost folosite de primarul Păiuși și apropiații acestuia, în interes personal, dar decontate din banii publici ai comunității.

Primăria comunei Stejari deține un autoturism Dacia Logan, diesel, (GJ 04 NVZ), dar e tras pe dreapta, de mai bine de un an, în curtea instituției.

Întrebat dacă Loganul primăriei funcționează, primarul Păiuși a spus că: ”În principiu funcționează, dar foarte… acum, în momentul de față, nu mai funcționează de un an de zile pentru că are niște defecțiuni la motor. S-au făcut delegații. Eu am hotărâre de consiliu local prin care-mi iau banii, îmi iau combustibil, în baza ordinelor de deplasare ștampilate și semnate”.

În tot acest timp, de la stația peco din satul Ciorari, comuna Stoina, care aparține firmei Floradria SRL, alimentează, pe o fișă, primarul Robert Păiuși, angajații primăriei, dar și apropiați ai acestuia care n-au nicio legătură cu administrația publică locală. Când acea fișă este completă, este înaintată, cu factura aferentă, spre decontare, la Primăria Stejari.

Practic, carburanți se iau în baza unui bilețel pe care-l semnează Păiuși. ”Se face fișă de ordin de deplasare, unde au nevoie. Există o hotărâre de consiliul local prin care avem un cuantum anume. Noi nu deținem o mașină la primărie, a primăriei, cu care să ne permit să ne ducem în anumite locuri și e posibil ca unul să plece la București și altul la Pitești”, a spus primarul la Gorjonline LIVE.

În realitate, după cum sunt descrise faptele, lucrurile stau cu totul altfel.

În august 2019, când s-a început construirea casei despre care primarul spune că este a fratelui său, la Craiova, Păiuși a dat ”verde” la alimentarea tuturor utilajelor care au lucrat la casă, de la stația peco de la Ciorari, pe banii primăriei. Astfel, buldoexcavatorul care a săpat fundația și demisolul casei, precum și toate autoutilitarele care cărau muncitorii de la Stejari la Craiova sau autovehiculele de mare tonaj care transportau utilajele au fost alimentate pe banii comunității. În jur de 640 de litri, după cum se susține în denunțul adresat DGA.

Mai mult, timp de o lună, la finele anului 2020, începutul lui 2021, s-au folosit în jur de 60 de litri de motorină pe zi, pentru aeroterme de mare capacitate care încălzeau interiorul casei, pentru ca muncitorii să poată efectua diverse lucrări, fiind în perioada de iarnă.

În contabilitatea Primăriei Stejari au crescut deconturile pentru combustibil în perioada august-septembrie 2020 și nu pentru că se desfășurau lucrări de anvergură în comună, ci pentru că a existat o activitate electorală intensă. Toți cei care l-au susținut pe parcursul acelei campanii electorale pe primarul Păiuși au alimentat pe fișa de la peco Ciorari.
În prezent, potrivit documentului menționat, pe lângă primarul Robert Păiuși, care face naveta de la Stejari la Craiova, alimentează constant la acea stație peco, din banii publici ai comunității, și alți angajați ai primăriei care au drumuri frecvente la Craiova și Timișoara, precum și contabila primăriei, cea care se ocupă de deconturi.
Leonida Artur Belger, consilierul personal al primarului Păiuși, apare și el cu 80-100 de litri de carburant, săptămânal, pentru autoturismul personal. ”Zece litri de motorină pe zi, să fac ordine și curățenie în toată comuna. Am folosit mașina personală a mea, cu remorca mea”, susține Belgher.

Primarul Păiuși are și el o explicație pentru decontarea carburantului pentru mașina personală a consilierului său pe imagine și folclor autentic.

”Atunci când îl trimit în teren, în anumite locuri să mă reprezinte, cum de exemplu a făcut un pod la Piscoiu, a trebuit să se deplaseze cu mașina personală, sunt mai multe lucruri”, a spus Păiuși.

Când nu-i interpretează primarului melodii despre ”dujmani”, consilierul Belgher se afișează, aproape zilnic, pe Facebook, în live, din diverse locuri sau de la volanul unei dube, în care abordează probleme diverse, de la ”să se-alegă praful de toate gunoaiele astea din politică” și până la chestiuni ”de interes național”.

Leonida Belgher a fost un solist de muzică populară, destul de cunoscut în Gorj, dar care, de câțiva ani, a eșuat în politică.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *