Politică

Drumul expres Craiova Târgu-Jiu. Deputat: Nu există finanțare pentru execuție

Deputatul Dan Vîlceanu susține că execuția drumului expres Craiova-Târgu-Jiu nu este prinsă în planul investițional al României pentru perioada 2020-2030.

Fostul ministru interimar al Transporturilor din guvernul Cîțu, Dan Vîlceanu, spune că guvernanții nu au finanțare pentru realizarea lucrărilor pentru drumul expres Craiova-Târgu-Jiu. Deputatul de Gorj afirmă că finanțarea din fonduri europene a fost atrasă doar pentru studiile de fezabilitate și proiectul tehnic. “ Studiile de fezabilitate și proiectul tehnic sunt finanțate din POIM-ul actual. Execuția ar fi să intre pe viitorul cadru de finanțare al Uniunii Europene 2021-2027, dar dacă verificați să vedeți ce scrie în planul investițional al României, o să observați că acel drum expres nu există. Planul investițional cuprinde toate investițiile, fie că este vorba de bani europeni, fie din bugetul de stat între 2020 și 2030. Practic, având în vedere că acest drum nu este prins la finanțare, înseamnă că pentru acest drum nu există finanțare. Hotărârea de guvern privind planul investițional este inițiată de Ministerul Transporturilor, sub semnătura lui Sorin Grindeanu, iar acest drum nu există. Ar trebui schimbată hotărârea de guvern privind planul investițional, dacă vor să facă drumul expres”, a precizat Dan Vîlceanu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *