Toate școlile din România, inclusiv cele din mediul privat, dar și unitățile de învățământ preuniversitar, vor rămâne închise pe tot parcursul stării de urgență.
”Începând de azi, se instituie starea de urgență pe întregul teritoriu al României, pentru 30 de zile. Pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale. Aceste măsuri vizează sănătatea publică, dar și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți. Aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi. Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților.”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că școlile vor rămâne închise și în perioada în care este decretată stare de urgență de către președintele Klaus Iohannis.
Totodată, elevii din anii terminali pot opta pentru emisiunea Teleșcoală, difuzată de TVR 2 începând de luni, 16 martie. Teleșcoala a putut fi urmărită LIVE pe site-ul TVR 2, însă înregistrarea nu este încă disponibilă pe canalul Youtube al televiziunii publice.
”Pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a în parteneriat cu TVR realizăm cursuri în vederea susținerii pregătirii lor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. Teleșcoala începe de luni dimineață de la ora 9, primele cursuri pentru elevii claselor a VIII-a și după-amiază, de la ora 15:00, pentru clasa a XII-a”, a declarat ministrul Monica Anisie.
Până în acest moment, 50 de profesori s-au oferit voluntar să participe la acest program pentru a veni în sprijinul elevilor.
Lecţiile se vor ţine până în luna iunie, în preajma susţinerii examenelor şcolare. „Teleşcoala” pentru clasa a XII-a are două lecţii săptămânale de română şi matematică şi câte o lecţie pe săptămână de biologie, chimie, fizică, istorie şi geografie.
„Teleşcoala” este o emisiune produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării care furnizează tematica, ordinea lecţiilor şi profesorii care vor susţine cursurile. Cursurile se vor găsi atât pe canalul Youtube al TVR, online pe TVR+, cât și pe site-ul www.tvr.ro.