Ultima oră

Femeie lovită mortal de tren

Un accident feroviar mortal în județul Bistrița-Năsăud a dus la blocarea traficului și întârzieri ale unor trenuri.

Traficul feroviar pe secția Lunca Ilvei – Ilva Mare, din județul Bistrița-Năsăud, a fost oprit în cursul serii de luni, 29 decembrie, în urma unui accident în care o femeie și-a pierdut viața, a anunţat printr-un comunicat Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

Două trenuri de persoane care circulau pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași au înregistrat întârzieri semnificative ca urmare a incidentului.

„În urma verificărilor efectuate la fața locului de către reprezentanții Poliției Transporturi Feroviare Ilva Mică, s-a confirmat prezența unei persoane de sex feminin, străină de activitatea feroviară, decedată, la kilometrul feroviar 26+990”, se arată în comunicatul oficial al CFR.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a transmis că incidentul a fost sesizat de impiegatul de mișcare din stația Lunca Ilvei.

„În această după-amiază, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Ilva Mică au fost sesizați de către impiegatul de mișcare din stația CF Lunca Ilvei cu privire la faptul că o femeie a fost găsită în stare de inconștiență în gabaritul căii ferate. La locul evenimentului, polițiștii au constatat că o femeie de 59 de ani, din Ilva Mare, care prezenta leziuni traumatice produse cel mai probabil ca urmare a unui accident feroviar, era decedată”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *