Politică

Fost manager al CE Oltenia, la conducerea partidului lui Șoșoacă. Preia organizația de la Gorj

Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza, va prelua conducerea SOS România Gorj, afirmă președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan.

Liderul Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, i-a propus Dianei Șoșoacă să-l numească președinte al SOS România Gorj pe fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza. Organizația județeană este condusă interimar după demisia consilierului local Ion Fugaru. Potrivit președintelui FNM, fostul manager al CE Oltenia nu ar viza o candidatură la Gorj, în alegerile din acest an. “Eu am făcut propunerea Sorin Boza. Diana Șoșoacă a acceptat. Sorin Boza, probabil că nu va candida la Gorj, dar, având în vedere că au fost atâtea probleme în filială, am considerat că ar fi bine să o preia și s-o coordoneze. Sorin Boza va fi președintele SOS România Gorj. Eu îl voi sprijini. Este un program amplu pentru județul Gorj pe care îl vom face public. Situația din județul Gorj este dramatică, având în vedere demolarea mineritului și energiei. Mă voi implica foarte activ pentru a veni cu un program foarte serios care se va axa pe problemele mineritului și energiei, dar și a operelor lui Brâncuși”, a precizat Constantin Crețan. Liderul FNM spune că i-a propus Dianei Șoșoacă să facă un protocol de colaborare, în perspectiva alegerilor din 2024, cu organizațiile sindicale pe care le conduce, pentru că a văzut că este “o luptătoare”. Constantin Crețan susține că nu vizează neapărat o candidatură din partea SOS România în vreuna dintre bătăliile electorale din acest an.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *