Eveniment

FOTO: Urșii fac nefăcute la Rânca! Reprezentanții Romsilva convocați, azi, în stațiune

Vineri dimineață, la ora zece, reprezentanții Romsilva și cei ai unui fond privat de vânătoare, au fost convocați în stațiunea montană Rânca. Cel care a dispus această întâlnire este președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, rugat de cabanieri să ia masurile necesare în problema urșilor. Nu este un secret că șase urși au fost relocați în Rânca, de patronul acestui fond privat de vânătoare, și practic ar urma să mai fie aduse aici încă patru animale. Urșii nu sunt neapărat periculoși, dar sunt flamanzi, o problema pe care cei convocați o pot rezolva cu ușurință. Hrana pentru urși în fond ar fi o urgență, astfel animalele nu ar mai asalta coșurile de gunoi din stațiune ori cabanele nelocuite permanent.

Ursul în cauză(foto) a fost fotografiat, miercuri seara, în preajma unei cabane din Rânca, chiar de proprietarii care priveau de sus cum animalul se delecta cu ce găsise în coșul de gunoi. Nu a fost însă singurul urs care a ajuns în zona locuintă căutând, nu companie, ci hrană. Un astfel de animal a pătruns într-o unitate de cazare, în timp ce altul, sau același, a dat târcoale la cabanele de pe pârtie. Nu au fost incidente, dar urșii, asta este o realitate, pot alunga și turiștii. Aceasta problema va fi discutată joi dimineață la Rânca de factorii responsabili care pot găsi soluții că ursii sa stea pe fondul de vânătoare și să nu mai coboare, mânați de foame, în stațiune.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *