Conducerea Complexului Energetic Oltenia a început să pună în aplicare planul draconic de restructurare care prevede închiderea accelerată a capacităților pe cărbune până în 2026. Cu toate acestea, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, este convins că vor fi amânate termenele prevăzute în planul asumat în fața Comisiei Europene. Liderul SMEO vine cu două argumente. Jan Popescu spune că s-a amânat montarea reactoarelor modulare mici de la Doicești. Inițial, proiectul trebuia finalizat în 2027, dar termenul a fost amânat cu încă doi ani, fără explicații concrete. În plus, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, afirmă că România încă nu se poate lipsi nici de Complexul Energetic Hunedoara, aflat de mult timp în insolvență. “Suntem într-o nouă etapă a sistemului energetic național. Chiar dacă planul de restructurare pe care l-am văzut și noi acum câteva săptămâni spune ceva, totuși întreaga economie se schimbă și dau doar 2 exemple. Primul este faptul că punerea în funcțiune a reactorului modular nuclear de la Doicești se amână cu 2 ani, conform presei de specialitate. A doua problemă e că, deși Complexul Energetic Hunedoara era într-o situație delicată, insolvență, cu falimentul bătând la ușă, totuși într-o ordonanță de guvern a fost aprobată darea în plată a termocentralei Paroșeni și a exploatărilor miniere, pentru că Transelectrica a făcut documente care spun că riscul intrării în faliment a CE Hunedoara ar genera disfuncționalități în asigurarea funcționării sistemului energetic. Aceste două aspecte coroborat cu ce se întâmplă în Europa, că toată Europa fierbe, vedem că toată Europa se delimitează de PNRR-urile care au fost făcute acum mulți ani, țintele propuse în momentul în care au fost întocmite nu mai sunt realizabile sau sunt supra realiste, ne duce și pe noi cu speranța că acest plan de restructurare va fi declarat și termenele pe care noi le solicităm decalate cu 3, 5 ani, le văd realizabile”, a precizat Jan Popescu.
0 1.444