Dezvăluiri

Luna iunie vine cu noi negocieri la CEO

Liderii de sindicat o să aibă noi negocieri cu șefii Complexului Energetic Oltenia, luna viitoare. Astfel, pe 7 iunie este programată o astfel de întrevedere, iar sindicaliștii se arată încrezători înainte de discuții. Reprezentanții salariaților se agață de orice declarație care vizează prelungirea activității companiei energetice, iar acum, optimismul acestora vine după declarațiile făcute de un Comisarul European. „Aș putea spune că sunt semnale bune. Adică, văd un optimism moderat din partea administrației Complexului Energetic Oltenia. Acest lucru cred că este determinat și de declarațiile comisarului european din partea României, bine, comisar pe partea de transporturi, dar spune că, inclusiv în domeniul energiei, termele pot fi decalate pentru că, între timp, după semnarea PNRR-ului, România și Europa au intrat într-o succesiune de crize”, a spus liderul SMEO, Gabriel Căldărușe.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *