S-a terminat cu bine protestul de la CEO! Au protestat în jur de 40 de persoane, din cele 124 cărora nu li s-au prelungit contractele de muncă, și vor fi reangajate 105! Că așa e în viață – unii au dormit pe iarbă, sub cerul liber, sau pe scările companie, în greva foamei, și beneficiază și cei care au văzut protestul la televizor. Conducerii CEO i-a trebuit patru zile să reevalueze situația acestora, adică, mai exact ce a stat la baza plasării lor pe ”lista neagră”, iar rezultatul a fost acesta: 105 din 124 au fost evaluați arbitrar și dați afară abuziv. Sper ca administrația CEO să facă publice măsurile pe care le va lua împotriva boșilor de la carierele din Motru, Rovinari și Jilț, care și-au bătut joc de acești oameni.
O contribuție extrem de importantă, dacă nu chiar decisivă în rezolvarea favorabilă a situației, fără a minimiza meritul celor din fața CEO, inclusiv 4-5 femei, a avut senatorul Iordache. Și-a asumat să meargă și să discute cu cei din conducerea CEO, chiar dacă dialogul a fost contondent, pe alocuri, dată fiind situația disperată a oamenilor rămași fără serviciu, și a rămas alături de ei în fața companiei. Nu e o noutate! În greva foamei au intrat, pe când erau în opoziție, și Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină, ajunși, ulterior, parlamentari. Sigur că și Iordache și-a dorit să puncteze electoral, dar cred că a și empatizat cu oamenii din fața sediului CEO și le-a înțeles disperarea. Gestul lui Iordache de a rămâne, la propriu, lângă acești oameni, nu știu sigur dacă a intrat și în greva foamei (?!), denotă însă slăbiciunea sa ca lider al PNL Gorj, în raport cu șefii de la București ai partidului și cu ministrul Energiei! Dacă era un lider cu greutate, venea cu problema rezolvată, într-o singură zi, de la Ministerul Energiei și cu revocarea Directoratului în parbriz! Altfel, s-a prins într-un anumit șobolănism securistic emanat din laboratoarele ”palatului” de pe strada Tudor Vladimirescu!
Ce am observat în aceste patru zile, cât timp oamenii au protestat în fața CEO, e de-a dreptul scandalos! Un fost membru în Consiliul de Supraveghere și un fost membru al Directoratului au descoperit gaura de la macaroană, după ce n-au mai fost în funcții! Giorgică și Costică au stat cu curu pe fuste, cât timp au fost la încasare, iar după ce n-au mai fost în funcții au devenit specialiști în energie, în planul de restructurare și în resurse umane. Giorgi a declarat chiar în prima zi de protest că, pe lista de concedieri a companiei, s-au aflat și persoane care au fost alături de candidații PSD, la alegerile locale din 9 iunie. Ce locică mai are afirmația asta acum? Deci liberalii i-au pus pe lista neagră și i-au dat afară, iar apoi Iordache s-a zbătut să fie reevaluată situația și să fie reangajați?
Costică Popescu a fost și mai tare! A lansat o ipoteză șoc: cei 124 de mineri au fost dați afară pentru ca șefii să-și păstreze bonusurile! Mă întreb dacă, în cazul în care mai era membru al Directoratului, ar fi avut curajul să spună asta? Nu de alta, dar atunci cât a făcut parte din conducerea CEO, Costică a fost invizibil, ba chiar fantomatic.
Și am mai remarcat ceva: unde au dispărut curvoii sindicali care își fac veacul pe scările CEO, în aceste patru zile? Unde au fost toate aceste mastroace numite lideri de sindicat, care au încasat, timp de doi ani, de la acești oameni, cotizații la organizațiile sindicale? Imaginați-vă că ăștia sunt plătiți ca inspectori sociali cu 10.000 de lei, lunar, dar n-au fost interesați de acești oameni și i-au abandonat în clipa următoare în care au fost dați afară și nu le-au mai putut încasa cotizațiile. Nu vă e, bă, rușine?