Dezvăluiri

Restructurarea CE Oltenia. Termen limită pentru renegocierea PNRR

Deputatul PSD Claudiu Manta le cere parlamentarilor PNL Gorj să-i solicite ministrului liberal al Energiei să renegocieze Capitolul Energie din PNRR.

Liderii social-democraților gorjeni insistă în continuare ca Virgil Popescu să meargă de urgență la Bruxelles pentru a renegocia termenele din planul de restructurare a CE Oltenia. Deputatul Claudiu Manta susține că Ministerul Energiei mai poate merge la discuții doar până pe 30 aprilie. Parlamentarul PSD spune că liderii PNL Gorj ar trebui să-l convingă pe ministrul Energiei să renegocieze planul de restructurare a CE Oltenia.“ Cred că și președintele PNL Gorj, Ion Iordache, ar trebui să se preocupe de această problemă. Ar trebui să-l întrebe pe ministru, care este coleg cu dumnealui la partid, de ce nu dorește să renegocieze PNRR”, afirmă deputatul PSD.

Iordache: Ei una vorbesc și alta fac

Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, îi acuză pe parlamentarii PSD de demagogie. “Atât PSD, cât și PNL au decis să susțină actuala legislație privind decarbonarea. Eu am fost singurul care a depus amendamente pentru a fi modificată. Ar fi fost obligați să renegocieze, numai că absolut toți de la PSD au votat respingerea amendamentelor. Ei una vorbesc și alta fac. Este o demagogie. Ei știu foarte bine că lucrurile nu stau așa cum spun ei. Eu nu discut despre posibilitatea renegocierii PNRR. Eu discut despre lucruri pe care le putem facem noi. Noi putem face o legislație care să permită menținerea în funcțiune a grupurilor energetice”, spune Ion Iordache. Noul manager al CE Oltenia, Dan Plaveti, a anunțat că respectă planul de restructurare a companiei. Ion Iordache afirmă că atâta vreme că politicienii și liderii sindicali nu vor face front comun guvernanții vor urma “direcțiile venite din afară”.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *