Dezvăluiri

Șef CEO: E presiune mare pe cei care i-au suspendat contractul lui Ciurel

Unul dintre șefii din Complexul Energetic Oltenia este de părere că mai multe persoane vor deconta închiderea dosarului Rovinari – Turceni în favoarea inculpaților. Toți au fost achitați pe bandă rulantă. Între cei vizați sunt și Victor Ponta, avocat și fost premier, precum și Laurențiu Ciurel, fostul șef în domeniul energetic și fost președinte al Directoratului CEO.
Ion Rușeț, șef de compartiment la Complexul Energetic Oltenia, a declarat că mulți din cei implicați în suspendarea contractului lui Laurențiu Ciurel sunt sub presiune acum. „Este o presiune majoră acum pe umerii celor care și-au legat numele de acest dosar și mai ales care au decis suspendarea contractului în ceea ce îl privește pe Laurențiu Ciurel. Dacă acesta se îndreaptă împotriva companiei să recupereze salariile, atunci și compania se va îndrepta împotriva celor care au luat decizia respectivă și să recupereze sumele decise. Am văzut scenarii similare în alte cazuri. Curtea de Conturi le-a scos în evidență, când a venit vorba de bugetul companiei”, a menționat Ion Rușeț, fost consilier de integritate al CEO.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *