Dezvăluiri

Selecția pentru directoratul CE Oltenia. Se întreabă de ce nu a fost selectat Burlan

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, susține că toată lumea își pune întrebări, în CE Oltenia, cum de n-a trecut de selecția pentru Directorat fostul președinte, Daniel Burlan.

Selecția făcută de o firmă de recrutare din Cluj pentru noul Directorat al Complexului Energetic Oltenia a creat controverse în minerit și energie. Din peste 30 de candidați, firma a ales doar trei, respectiv pe actualii șefi Dan Plaveti, Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu. Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, susține că toată lumea își pune întrebări, în CE Oltenia, cum de n-a trecut de selecția fostul președinte al Directoratului, Daniel Burlan, care a realizat planul de restructurare a companiei. Liderul FNME consideră că CEO nu mai are nevoie de un management dualist, în contextul în care compania se află în criză. “ E dreptul fiecăruia să conteste. Pe urmă, putem să ne dăm cu părerea, după ce vedem rezultatele clare. Bine, că toată lumea își pune întrebări cum de unul ca Daniel Burlan nu a fost selectat. Daniel Burlan a fost cel care a făcut programul ăsta de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Dumnezeu știe ce reguli au dumnealor acolo la selecție. Din punct de vedere legal, ar trebui să facă selecție și pentru celelalte două posturi rămase vacante din directorat, dar, acum, Dumnezeu știe ce vor face. Eu am mai spus, de ani de zile, de când a apărut managementul ăsta corporatist, că a acest management a fost făcut pentru ca, în loc de un director, să pună cinci și să le dea salarii după lege, adică salarii foarte mari. Eu nu zic că nu le merită. Acest tip de management a fost făcut pe timpul lui Boc, în momentul în care directori generali aveau salariile de trei ori mai mici decât adjuncții lor. Acum, nu știu cât este de bine cu acest sistem dualist la noi, într-o societate în criză. Societățile aflate în criză trebuie conduse operativ de un singur om. În fine, dacă așa s-a decis, tragem consecințele”, afirmă Dumitru Pîrvulescu.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Raspunsul e simplu.Asa cum a fost el numit de partid in baza OUG 109,asa au fost numiti si acesti specialisti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *