Politică

Soacra lui Mugurel Surupăceanu a pierdut scaunul de primar la 13 voturi

Liberala Irina Cojocaru, viceprimar de Bumbești-Pițic, a pierdut scaunul de primar la Bumbești-Pițic deoarece nu a mai obținut încă 13 voturi. Aceasta a transmis, ieri, un mesaj cetățenilor în care a spus că diferența de voturi ar fi făcut-o ,,cei lipsiți de demnitate și de scrupule”.

După ce le-a mulțumit locuitorilor comunei Bumbești Pitic pentru încrederea acordată prin votul de duminică, Irina Cojocaru a subliniat că a pierdut mandatul de primar la 13 voturi. ,,Mă simt onorată de încrederea acordată și pentru dumneavoastră cetăţenii oneşti şi gospodari ai acestei comune VOI CONTINUA această luptă. Îi respect deopotrivă pe cei care m-au votat dar şi pe cei care nu m-au votat. Fără să mă victimizez ( nu îmi stă în caracter) dar îmi place să spun adevărul și trebuie spus : diferenţa au făcut-o CEI LIPSIȚI DE DEMNITATE și de scrupule ai acestei comune, care au folosit toate mijloacele în această campanie electorală pentru a spune minciuni și pentru a-mi atribui vorbe şi fapte pe care nici nu le-am gândit, vorbit sau făcut”.
Liberală Cojocaru, soacra lui Mugurel Surupăceanu, a criticat apoi campania făcută de primarul PSD. ,,Contracandidatul meu ales în funcție şi-a făcut campania utilizând aproape toţi angajaţii Primăriei pentru denigrarea mea în campanie, punând pe unii dintre ei în toate secţiile de vot pentru influenţarea alegătorilor, ameninţând și şantajând unii cetăţenii prin intermediul unor personaje care sunt abonate permanent la banii bugetului local, acuzându-mă prin intermediul unor indivizi dubioşi că influenţez electoratul (au sunat la 112) deşi cei pe care i-am menţionat mai sus au stat pe garduri la toate secţiile de votare în ziua respectivă . În disperarea lui de a obţine voturi s-a ajuns până la UMILIREA unor persoane aflate într-o stare precară de sănătate care în mod normal nu îndeplineau condiţiile legale pentru exercitarea votului. Mi-am dorit să câştig, ca să putem începe împreună o schimbare în comună DAR FĂRĂ SĂ FAC COMPROMISURI cu astfel de personaje și cu nimeni altcineva”, a transmis viceprimarița.

În opinia lui Cojocaru, primarul Nioață ar fi fost ,,în spatele atacurilor murdare de pe reţelele de socializare, date atât la adresa mea cât şi la adresa unor cetăţeni care nu îi împărtăşesc ideile, lansate de pe conturi false şi care conţineau mesaje mincinoase şi mizerabile inclusiv prin referirea la viaţa personală şi familială a unor persoane”.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *