
Florin Salam este, fără dar și poate, cel mai cunoscut manelist de la noi din țară. Are un succes răsunător în lumea muzicii și ocupă mereu primele locuri din trendingul românesc cu fiecare piesă pe care o scoate. Cu toate acestea, gurile rele au vorbit întotdeauna despre viața privată destul de tumultuoasă a celebrului manelist. Paparazzi de la Spynews.ro, l-au surprins sub influența băuturilor alcoolice. Ziua în amiaza mare, Florin Salam a fost surprins coborând dintr-un taxi cu unul dintre prietenii săi apropiați. „La aproximativ 100 de metri de locuința lui, cei doi au coborât din autoturism și s-au îndreptat către un complex. Au așteptat câteva minute în fața complexului, însă nu au putut intra și, cel mai probabil, celebrul manelist a încurcat domiciliul, având în vedere că vila în care locuiește împreună cu Roxana Dobre și copiii lor este la doar un minut distanță. Atunci când a văzut că nu poate intra în complex și că, de fapt, nu este la el acasă, Florin Salam a coborât cu greu scările, așa cum le-a și urcat și s-a îndreptat din nou către taxi. Ulterior, Florin Salam și prietenul lui s-au întors în zonă, numai că de data aceasta au mers direct acasă la manelist. Prietenul său l-a ajutat să intre în scară, asigurându-se că a ajuns cu bine acasă, iar apoi s-a făcut nevăzut, scrie spynews.ro.











