Actualitate

Târgu-Jiu: Așteaptă bani de la guvern pentru Pasarela de pe Unirii. Romanescu: Vrem să o extindem cu încă o bandă

Pasarela peste calea ferată de pe strada Unirii a intrat, luni noaptea, în reparații până când autoritățile locale de la Târgu-Jiu vor obține fonduri pentru a realiza o investiție amplă de modernizare.

Primarul Târgu-Jiului spunea, la mijlocul lunii martie, că lucrările la cele două poduri pasarelă din municipiu, sunt prinse pe lista sinteză a Ministerului Dezvoltării. Reabilitarea pasarelei de pe Unirii ar costa circa 1 milion de euro, iar cea de pe Ciocârlău 500.000 de euro. Primarul ar vrea ca pasarela de pe Bulevardul Unirii să fie extinsă cu încă o bandă. Deocamdată, municipalitatea a demarat mici lucrări de reparații. ”Am văzut că foarte multă lume vorbește despre reabilitarea pasarelei sau despre o investiție mare pe care o realizăm. Nu este vorba despre acest lucru, momentan. Avem un proiect pe care l-am depus și este aprobat de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării. Văzând că lucrurile se mai întârzie în privința asigurării finanțării, am făcut doar reparații ușoare. Am stabilit să se frezeze noaptea, iar covorul asfaltic, foarte subțire, să fie turnat sâmbătă și duminică, pentru a nu bloca circulația pe acea zonă. Podul de pe Calea Unirii e foarte important. Este principalul punct de intrare în oraș care vine dinspre Vîlcea. În weekend, vor fi amenajate și trotuarele laterale. Vom face în așa fel încât podul să fie practicabil până în momentul în care ne va fi finanțată acea investiție foarte mare, care ne va da posibilitatea de a lărgii căile de acces cu încă o bandă în partea de Sud înspre Gara de la Târgu-Jiu”, a conchis primarul Târgu-Jiului.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button