Actualitate

Tichete educaționale acordate de Primăria Rovinari copiilor din familii defavorizate

Primăria Rovinari oferă şi anul acesta tichete educaţionale pentru anul şcolar 2020-2021. Dosarele se depun începând cu 1 septembrie 2020 şi se acordă copiilor din familii defavorizate, în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, anumite criterii.

Având în vedere prevederile Legii nr.248/2015 cât şi H.G.15/2016 privind stimularea participarii în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familiile defavorizate şi H.C.L. nr.26/25.02.2016, vă facem cunoscut faptul că începând cu data de 01.09.2020 se vor primi dosarele privind acordarea tichetului educaţional pentru anul şcolar 2020-2021.

Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familii defavorizate, în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:
– copilul este înscris într-o unitate de învăţământ preşcolar, conform Legii educaţionale naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
– venitul lunar pe membru de familie este de până la doua ori nivelul minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare ( 284 lei/ membru).

Acte necesare :
– adeverinţă de la gradiniţa din care să reiese că preşcolarul frecventează colectivitatea;
– copie acte identitate ( carte de identitate, buletin de identitate, certificat de naştere pentru persoanele cu vârsta de până la 14 ani);
– acte de stare civila ( certificat de casatorie, certificat de deces, hotărâre de divorţ şi încredinţare minori rămasă definitivă şi irevocabilă, etc.);
– adeverinţa de venit cu salariul net (cupoane, mandat sau taloane pentru veniturile realizate, după caz).
Dosarele se depun la sediul Primăriei Oraş Rovinari-Direcţia Publică de Asistenţă Socială.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button