
Procurorii din Sibiu au deschis o anchetă după ce trei bărbaţi mascaţi au intrat într-o locuinţă şi l-au agresat pe proprietar, legându-l de mâini şi de picioare, pentru a fura mai multe bunuri. Bărbatul este internat în stare gravă. Fiica proprietarului, în vârstă de 23 de ani, a fost şi ea bruscată şi ameninţată cu pistolul pentru a le spune unde sunt banii. Autorii încă nu au fost prinși.




