Eveniment

Trupul salariatul SE Rovinari, mort în accidentul de la Lelești, a fost adus la Godinești

Autorul accidentului cu șase victime de luni de la Lelesti a decedat la câteva minute de la evenimentul rutier. Este vorba despre un bărbat de 50 de ani din Godinești, salariați al Termocentralei Rovinari. Titel a fost plâns de localnicii care nu își explică cum a avut loc accidentul.

Reprezentanţii IPJ Gorj au anunţat însă că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

„La data de 21 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 despre faptul că pe DN 67 Leleşti ar fi avut loc un eveniment rutier, soldat cu victime. Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că un bărbat, de 50 de ani, din comuna Godineşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67D, din direcţia Peştişani către Târgu-Jiu, ar fi efectuat manevra de depăşire a unui autoturism, iar în momentul pătrunderii pe sensul opus de circulaţie, acesta ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Runcu, care se deplasa din direcţia Târgu-Jiu către Peştişani. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului de 50 de ani, dar şi rănirea altor 5 victime, cu vârste cuprinse între 6 şi 54 de ani, toate din comuna Runcu, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis IPJ Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *