Politică

Va fi schimbat prefectul de Gorj? Ce spune liderul PSD Gorj

Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, susține că în coaliția de guvernare nu s-a discutat despre schimbarea prefectului.

Mihai Weber a reacționat după ce primarul liberal al comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, vicepreședinte PNL Gorj, a declarat că Partidul Național Liberal sau Uniunea Salvați România va numi noul prefect de Gorj. Președintele PSD Gorj afirmă că în coaliția de guvernare nu s-a discutat despre schimbarea reprezentantului guvernului în teritoriu.

“Nu s-a discutat acest lucru. Am văzut că pe unii îi preocupă acest lucru, dar eu le spun și să stea și să tragă aer în piept mulți dintre ei și să se preocupe de problemele importante ale comunităților pe care le reprezintă. Lăsați asta în seama altora. E vorba despre competență în orice alt domeniu și, categoric, acolo unde trebuie schimbată o persoană, nu contează ce culoare politică are, asta trebuie făcut, dar hai să discutăm despre anumite criterii și, mai ales, competența pe care trebuie s-o dețină persoana respectivă. Pe mine nu m-ați auzit discutând niciodată decât despre funcțiile politice. Cei care au anumite preocupări cu anumite deconcentrate sau cu anumite instituții, e treaba lor, dar nu se discută, acum, credeți-mă. Asta este problema care frământă societatea, acum, că dacă e schimbat un director sau un șef de birou într-o parte sau alta? Legat de un protocol între partide la Gorj, eu nu sunt adeptul unui protocol, pentru că în orice societate gentleman agreement ar trebui să țină cont și să existe, dar, din păcate, vedem că în anumite zone ușor, ușor calitatea umană se deteriorează, dar asta este. Cel puțin, eu mă bucur că, în Gorj, avem o echipă, și vorbesc din punct de vedere al PSD, extrem de unită, sudată. Sunt oameni în administrație și primari care știu ce înseamnă și au dovedit, de-a lungul timpului, că, în primul rând, preocuparea trebuie să fie pentru oameni”, a precizat liderul social-democraților gorjeni.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *