Conform zicalei din popor ”Corb la corb nu-și scoate ochii!”. Așa s-a desfășurat activitatea de servicii sociale, vreme de mulți ani, în Gorj. Mai exact, angajați ai instituțiilor publice care au ca obiect de activitate furnizarea de servicii sociale pentru diverse categorii de persoane aflate în dificultate, gestionau, în privat, cămine de bătrâni, adică desfășurau activități similare cu cele pentru care erau plătiți din bani publici. Concret, azilul ilegal de la Țicleni, ”Casa Gabriela”, era gestionat de Asociația Umanitară ”Mapamond” Rovinari, al cărei președinte este Maria Filip, asistentă în cadrul Secției Psihiatrie a Spitalului Județean de Ugență (SJU) Tg-Jiu.
Asociația a fost înființată, la finele anului trecut, și s-a licențiat în furnizarea de servicii sociale, în luna martie a acestui an, însă pentru azilul de bătrâni de la Țicleni nu deținea nicio autorizație. Vicepreședinte al asociației este Maria Corina Măruțoiu, asistent social principal în cadrul Spitalului Județean de Ugență Tg-Jiu. Despre stabilimentul ”fantomă” de la Țicleni nu știa nimeni, pentru că nicio autoritate a statului nu a fost interesată, la modul real de soarta bătrânilor. Șapte vârstnici au fost relocate, în urmă cu două zile, din imobilul neautorizat.
Un alt azil ”fantomă”…
… a fost descoperit, miercuri, în cartierul Șișești din Tg-Jiu. 27 de vârstnici erau găzduiți într-un imobil neautorizat, mulți dintre ei cu anumite dizabilități. Unii dintre bătrânii cazați în mansarda imobilului se plângeau de faptul că era foarte cald. Bătrânii au fost transportați la spitale din județ pentru evaluare medicală sau au fost luați acasă de aparținători.
Azilul era deținut de Fundația ”Pro Satul” care mai are două centre pentru îngrijirea bătrânilor, în strada Islaz și pe Bdul Ecaterina Teodoroiu. Acestea trebuiau relicențiate în octombrie, anul trecut, respectiv în luna februarie a acestui an, potrivit unui document elaborat de către Ministerul Muncii, însă nu există nicio decizie de relicențiere.
Fundația ”Pro Satul” aparține familiei Roșu. Cea care se ocupă de azile este Maria Roșu, mama lui Dragoș Dorin Roșu, ofițer de poliție în cadrul IPJ Gorj. Soția acestuia a fost angajată a unui cabinet parlamentar, iar ulterior s-a ocupat de afacerea cu azilele de bătrâni.
Maria Roșu spune că, din cauza faptului că nu exista scară de evacuare la clădirea în care funcționa căminul ”Dora”, pe Bdul Ecaterina Teodoroiu nu a primit aviz ISU și a decis să mute bătrânii în clădirea de pe strada Șișești, neautorizată pentru a oferi servicii sociale.
Anul trecut, Fundația ”Pro Satul” a avut venituri totale de 1.684.704 de lei, adică 337.000 de euro.
În 2016, fundația administra un azil de bătrâni la Săcelu și a fost monitorizată de autorităţile cu atribuții în domeniu tot pentru lipsa licenţei de funcţionare. Tot la acea vreme a existat și un raport al Avocatului Poporului care releva, printre altele, faptul că bătrânii erau hrăniți cu produse expirate. Anul trecut, Fundația ”Pro Satul” a depus documentația în vederea construirii unui cămin pentru bătrâni în cartierul Narciselor din Tg-Jiu, semn că afacerea e una profitabilă.
”M-au dat afară pentru că am arătat cum sunt sedați de unele dintre asistente”
Acțiunea autorităților i-a dat curaj unei foste asistente, care a lucrat în acel azil privat de bătrâni, de pe strada Șișesti. Aceasta a povestit că bătrânii erau sedați în centru, iar ea a fost dată afară pentru că le-a spus aceste lucruri aparținătorilor și că era certată dacă dădea caldură în camerele în care erau cazați vârstnicii. Fosta salariata susține că polițistului și mamei acestuia nu le-ar pasa deloc de bătrânii care plătesc în jur de 2.400 de lei, lunar, pentru găzduire și hrană.
”Am lucrat la ei un an de zile și m-au dat afară pentru că am arătat realitatea aparținătorilor, cum sunt tratați părinții lor și cum sunt sedați de unele dintre asistente. M-au pus să semnez câteva acte de confidențialitate a serviciului, precum că nu am voie să spun ce pastile, cum sunt tratați, ce mâncare li se oferă. Sunt niște patroni jalnici, mai ales ea, Maria Roșu, amenința că îmi ia din salariu dacă dau mai tare la căldură, iar fiul ei polițist zbiera la mine. Foarte bine le face, toate 3 căminele să li se închidă pentru că bătrânii pentru ei sunt doar un număr nimic mai mult”, a precizat Lavinia Oprea Stăvaru, fostă asistentă în azilul ”fantomă”.
AJPIS Gorj n-a descoperit nereguli, în urma controalelor făcute din birou
Conform raportului de activitate al AJPIS, pe anul trecut, în Gorj serviciile sociale, publice sau private, funcționează perfect. Nicio sancțiune, nicio propunere de suspendare sau retragere a licenței de funcționare, nicio deficiență constatată. Totul a fost impecabil! Numai că, potrivit unor surse, activitatea de control s-a făcut din birou, iar asta explică și faptul că reprezentanții AJPIS habar nu avea de existența unor centre de îngrijirea bătrânilor.
AJPIS Gorj a verificat, anul trecut, calitatea serviciilor sociale rezidențiale destinate persoanelor vârstnice și adulte în dificultate la câteva centre, iar potrivit raportului de activitate al instituției, nu au fost aplicate sancțiuni, ci doar au fost lăsate unele măsuri, ceea ce denotă că, nu au fost depistate nereguli majore, iar în opinia inspectorilor AJPIS calitatea serviciilor era una bună.
Potrivit documentului citat, anul trecut, AJPIS a acordat licență provizorie la două servicii sociale destinate vârstnicilor și adulților aflați în dificultate.
Mai mult, instituția a menționat în raportul de activitate că șapte servicii sociale destinate vârstnicilor erau monitorizate, prin inspecții anuale, în scopul verificării standardelor minime de calitate care au stat la baza licențierii acestora.
AJPIS Gorj a secretizat rapoartele de control, evaluare și monitorizare
Numărul entităților la care au avut loc controale inopinate este ZERO.
Anul acesta, în perioada martie-mai, trebuiau verificate calitatea serviciilor sociale rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, așa cum este prevăzut în Planul de control aprobat de Ministerul Muncii. În acest caz, Instituția Prefectului – Județul Gorj poate solicita AJPIS Gorj rapoartele de control și eventualele constatări. Trebuie menționat că, în 2021, la solicitarea GorjOnline.ro, directorul AJPIS, Natalia Moreanu, a secretizat rapoartele de control la DGASPC Gorj și a menționat că acestea nu sunt destinate publicului.
Abia în 2020, apar în documentele AJPIS Gorj unele controale tematice , însă se menționează în documentele instituției că echipa de control a fost în imposibilitatea de a aplica chestionare pentru a măsura gradul de satisfacție a beneficiarilor, la momentul întocmirii rapoartelor de monitorizare, deoarece accesul la sediile serviciilor sociale a fost limitat pentru prevenirea riscului de îmbolnăvire cu Covid, ”dar în urma unor scurte conversații, păstrând distanțarea socială cu beneficiarii, s-a constatat că aceștia sunt mulțumiți de serviciile oferite”.
Andreea Popovici
Alin Ionescu
Claudiu Matei
În toate instituțiile statului activitățile sunt formale. Nu controlează cineva, totul se asumă la nivelul executantului. Acesta nu este corectat, căci este singurul care( atât cât poate) se apleacă asupra problemei. Totul este perfect. Performanță, profesionalism???? Sintagme intrate în desuetitudine, profund depășite.