Pe scurt: un bărbat internat, cu COVID-19, în Spitalul Tg-Cărbunești a sunat, luni seara, la orele 21,46, și a făcut un apel disperat la presă, pentru că nu i se părea normal să fie ținut de 20 de zile într-un salon al unității medicale, ferecat cu zăvorul, fără ca nici măcar un medic din Secția Neurologie să calce, în acest timp, prin acel salon. Singurele care au intrat în salon au fost asistentele și infirmierele, iar cu doctorițele a discutat doar la telefon.
Bărbatul, în prezența colegilor săi de salon, a povestit că niciunul dintre ei nu primește niciun fel de tratament, în spital nu există nici măcar medicamente uzuale, iar atunci când au nevoie le cumpără asistentele din farmaciile din oraș.
Dincolo de toate acestea, bărbatul a dorit să semnaleze un lucru extrem de grav: a relatat că una dintre asistente le-a spus că probele recoltate în vederea testării au fost aruncate după cinci zile, deci n-au mai ajuns la laboratorul genetic de la Tg-Jiu, iar lor, pacienților, li s-a transmis că sunt tot pozitivi.
Detalii, pe larg
Mărturia pacientului
Reacții
O parte dintre medicii Spitalului de Urgență Tg-Cărbunești, unitate medicală suport COVID-19, au reacționat, pe Facebook, la cele afirmate de pacient, cu precizări argumentate și de bun simț.
Cea care a sărit în apărarea medicilor de la Neurologie, acuzați că n-au călcat prin saloanele în care sunt internați pacienți cu COVID-19, a fost asistenta șefă Dana Săvescu, care a scris că ea știe ”cel mai bine ce se întâmplă în secția Neurologie”, iar în finalul postării a făcut trimitere la ”judecata divină care ne așteaptă pe toți” (?!).
De remarcat este faptul că doamna asistent șef nu știe că substantivul ”copil”, la plural, articulat se scrie ”copiii”, cu trei ”i”, iar pe viitor, dacă nu are la îndemână Gramatica de clasa a II-a, poate accesa site-ul analfabeți.ro.
Un așa zis medic și mult ”kkt”
De departea, cea mai oribilă reacție a avut-o un individ soios, Alexandru Ivan, care figurează în scriptele unității medicale ca fiind medic ortoped.
Acest ins și-a permis să scrie că pacienții internați în spital, adică oamenii bolnavi din banii cărora își ia salariul și pe care ar trebui să-i trateze, sunt ”nesimțiți”. ”Nu știți absolut nimic din ce se întâmplă în spital, de cum sunt tratați, ce pretenții au pacienții, cât de nesimțiți pot fi…”, a formulat Ivan.
Mențiunile acestui nerușinat despre presă și jurnaliști au fost de-a dreptul scabroase. ”Nu faceți altceva decât să susțineți niște ziare de kkt și ”jurnaliști la fel. (…) m-am săturat să văd în fiecare zi articole de kkt prin ziare de kkt”, și-a continuat Ivan expunerea sordidă.
Acesta se laudă, în aceeași postare, cu anii de studii, însă este cât se poate de evident că a rămas repetent la cei 7 ani de acasă.