Dezvăluiri

În ce situație a ajuns o termocentrală din CE Oltenia. „Unii colegi au fost trimiși acasă fără plată”

Domnește incertitudinea în rândul angajaților Termocentralei Ișalnița din cadrul Complexului Energetic Oltenia, unitate care, de la începutul anului, are activitatea oprită.

Termocentrala Ișalnița a redus numărul de personal, în ultimele luni. De la 1 mai, au fost suspendate contractele angajaților Minprest Serv SA Rovinari care prestau activități în cadrul unității. În plus, pensionarilor care au fost reîncadrați în sucursală nu le-au mai fost prelungite contractele. Liderul sindical Nicușor Văduva susține că unii dintre angajați au fost trimiși în concedii fără plată, în perioada sărbătorilor de Paște. În aceste condiții, sindicalistului îi vine greu să creadă că Termocentrala Ișalnița va mai fi repornită vreodată.

“Programul de lucru este în continuare în rezervă, însă, în ultimele luni, au plecat foarte mulți colegi. Și din cei care prestau la societatea Minprest, au plecat și din pensionari, nu li s-au mai prelungit contractele nici la pensionari, de la 1 mai. Așa că este foarte greu de spus dacă Termocentrala Ișalnița va mai fi pornită vreodată. În schimb, vedem că guvernanții nu vor să-și asume bărbătește, să zicem așa, situația în care se află, nu numai Termocentrala Ișalnița, și tot CEO. Cred că nici cei din conducerea termocentralei nu știu. Cred că toate ordinele vin de la București, vin de pe o zi pe alta, cel puțin, în ultimele zi, cum s-au luat deciziile cu personalul, deciziile au venit de pe o zi pe alta și nu cred că știe cineva ce se va întâmpla, mâine, poimâine, peste o săptămână. Probabil că și dânșii așteaptă ordine din altă parte, dar ne va fi foarte greu, personalul care am rămas, să mai putem să funcționăm în parametrii la limită, nu normali. Probabil că nu se va mai porni niciodată, dacă ei au luat decizia să trimită acasă foarte mult personal, cărbune n-a mai venit de o lună jumate, așa că, din ceea ce vedem și eu și colegii mei, lucrurile nu prea stau așa bine”, a precizat Nicușor Văduva.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *