Dezvăluiri

Șeful de resurse umane al DGASPC, definitiv INCOMPATIBIL, rămâne în funcție! A ANULAT decizia de destituire în justiție!

Situație paradoxală la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), aflată sub autoritatea Consiliului Județean Gorj: Adrian Nicolae Rujenescu va ocupa în continuare postul de șef al Serviciului de resurse umane, cu toate că este incompatibil și are interdicție de a ocupa funcții publice, timp de 3 ani, potrivit unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Rujenescu a reușit să anuleze, în instanță, dispoziția prin care a fost destituit din funcție, în urma unui raport al Agenției Naționale de Integritate, ca fiind emisă cu încălcarea legalității. De fapt, destituirea lui Rujenescu a avut un fundament juridic extrem de firav, săvârșit așa în mod deliberat, bazat pe o cercetare administrativă neconstituțională, tocmai pentru ca șeful de la resurse umane să poată avea câștig de cauză în justiție.

Judecătorii Curții de Apel Craiova au respins, definitiv, marți, 21 septembrie, recursul declarat de DGASPC Gorj împotriva deciziei Tribunalului Gorj care a anulat dispoziția directorului general al instituției prin care Adrian Nicolae Rujenescu a fost destituit din funcția publică de șef Serviciu Resurse umane, ca urmare a stării de incompatibilitate stabilită de ANI. Mai mult, magistrații au obligat DGASPC Gorj să-i plătească lui Rujenescu 2.000 de lei cheltuieli de judecată.

Pe scurt…

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate au stabilit, în septembrie 2017, că în perioada 16 mai 2014 – 16 octombrie 2015, Adrian Nicolae Rujenescu a deținut simultan funcția publică de conducere de șef serviciu la Serviciul resurse umane din cadrul DGASPC Gorj și pe cea de agent orientare profesională a șomerilor/agent informare privind cariera în cadrul Asociației pentru Incluziune și Dezvoltare Socială Gorj, funcție aflată în legătură directă cu atribuțiile din fișa postului, încălcând astfel dispozițiile legale.
Rujenescu a contestat, fără succes, raportul în instanță, iar Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), i-a respins, definitiv, acțiunea, pe 23 septembrie anul trecut. Potrivit prevederilor Codului Administrativ, directorul de resurse umane trebuia destituit, în 15 zile, din funcția publică deținută, însă acest lucru s-a întâmplat abia pe 5 noiembrie, după o procedură care a implicat, inexplicabil la prima vedere, comisia de disciplină din cadrul DGASPC.

Practic…

… Comisia de disciplină pentru funcţia publică din cadrul DGASPC Gorj s-a autosesizat, după ce presa a descris situația lui Rujenescu și a reluat cercetarea administrativă suspendată, la cererea acestuia, în momentul în care a contestat raportul ANI, iar în final, la data de 5 noiembrie 2020, a propus destituirea sa din funcția publică deținută.
Dispoziția directorului DGASPC Gorj de destituire a lui Rujenescu, emisă în aceeași zi, 5 noiembrie, a avut ca fundament tocmai Raportul de constatare şi propuneri ca urmare a cercetării administrative, cu toate că juriștii instituției aveau la cunoștință Decizia nr. 737 a Curții Constituțională a României din 8 octombrie 2020 care a declarat neconstituțională procedura de constituire, organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, precum și componența, atribuțiile, modul de sesizare și procedura de lucru ale acestora prevăzută de Legea privind Statutul funcționarilor publici, din cauză că acestea se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, deci printr-o normă de drept administrativ, cu putere juridică inferioară legii organice.

Inițial…

… Adrian Nicole Rujenescu a obținut la Tribunalul Gorj suspendarea dispoziției de destituire din funcție emisă de directorul DGASPC Gorj, iar mai apoi, la 31 martie a.c., instanța a anulat atât
raportul de cercetare administrativă, cât și dispoziția de destituire menționată anterior.
DGASPC a declarat recurs pe 15 iunie, abia după ce jurnaliștii gorjonline.ro l-au sesizat pe președintele Consiliului Județean Gorj cu privire la neexercitarea căii de atac.
De fapt, sesizarea a fost remisă la data de 15 iunie și înregistrată două zile mai târziu, pe 17 iunie, tocmai ca DGASPC să înregistreze recursul, cu toate că, potrivit art.20, pct.4 din HG nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public statuează că ”Cererile de solicitare a informațiilor de interes public, indiferent de modul în care au fost formulate, inclusiv cele prevăzute la alin. (3), se înregistrează, de îndată, la structurile sau la persoanele responsabile de informarea publică directă, în Registrul pentru înregistrarea solicitărilor și răspunsurilor privind accesul la informațiile de interes public”.

Elaborat pe genunchi…

… recursul a fost respins ca nefondat de judecătorii Curții de Apel Craiova, marți, 21 septembrie a.c., așa că Rujenescu rămâne în funcție, decizia fiind definitivă.
În final, trebuie precizat faptul că, Adrian Nicolae Rujenescu va deține în continuare postul de șef al Serviciului de resurse umane, deși are interdicție de a ocupa funcții publice, timp de 3 ani, în contextul în care, conform deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportul Agenției Naționale de Integritate, prin care a fost constatată starea sa de incompatibilitate nu a fost anulat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *