Potrivit unui Ordin al Ministrului Sănătății, publicat miercuri în Monitorul Oficial, românii asimptomatici care se întorc din zonele roșii vor sta în carantină la domiciliu și nu vor mai fi duși în centre de carantină, păziți de autorități). Autoritățile din Gorj informează, însă, că se poate face carantină la domiciliu ”doar după epuizarea spațiilor identificate de autorități sau a celor din județele limitrofe”.
Ordinul 622/2020 modifică și completează alt OMS, 414/2020, prin care se instituie carantina pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19. Condiția pentru carantina la domiciliu este „numai în situația în care spațiul permite carantina individuală sau în condiții de separare completă de restul locatarilor din același domiciliu, pe baza declarației pe propria răspundere”, se spune în ordinul citat.