Politică

LIDERUL PSD Gorj, MESAJ după schimbările din CEO: Luați mâinile de pe companie!

Deputatul PSD Mihai Weber este foc şi pară că liberalii au făcut schimbări în Directoratul Complexului Energetic Oltenia, în această perioadă, în care în România este stare de urgenţă generată de epidemia de coronavirus.

Preşedintele PSD Gorj spune că, în această perioadă, erau probleme mult mai importante de rezoltat decât schimbările în cadrul conducerii celui mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România. Mihai Weber s-ar fi aşteptat ca guvernanţii să emită hotărâri de guvern pentru deblocarea fronturilor de lucru în carierele Complexului Oltenia. Deputatul susţine că în jurul companie gravitează tot felul de interese. Transmite oamenilor care au astfel de interese economice legate de CEO “să ia mâna de pe companie”. “ Nu cred că este cea mai potrivită perioadă, acum, să provoci tot felul de schimbări în Directorat sau Consiliul de Supraveghere. Nu avem nevoie să fie aduşi oameni care nu au nicio tangenţă cu activitatea de minerit sau de energie, care să vină să înveţe la locul de muncă. În aceste momente, noi avem nevoie de stabilitate, de o perspectivă. Mai ales în condiţiile în care sunt necesare măsuri urgente. În primul rând, trebuia emise hotărâri de guvern pentru deblocarea fronturilor de lucru. Aşteptăm o strategie energetică naţională în care să ne spună că această unitate este una de siguranţă naţională şi este foarte importantă pentru România şi trebuie să aibă un viitor clar. Trebuie să lupte toţi să avem un viitor, să-și ia mâinile de pe această companie, vitală pentru Gorj! Să termine cu interesele! Luați mâinile de pe companie! Sunt oameni care au avut şi au interese cu această unitate economică”, a conchis deputatul Mihai Weber.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *