”Acesta este tatăl meu și povestea noastră începe asa: în urmă cu aproximativ două luni a început să se simtă rău și să slăbeasca. A pus totul pe seama stresului și oboselii și, initial, am ignorat crezând că sunt stări trecătoare, însă ele avansau tot mai mult. Am decis să facem câteva investigații în urma cărora am aflat că suferă de cancer colorectal cu metastaze pe ficat”, își începe relatarea de pe o rețea de socializare Adnana Denisa Dima, tânăra solistă de muzică ușoară.
Aceasta povestește ce proceduri a urmat tatăl său și ce i-ar putea salva viața.
”Am făcut primele proceduri la București, dar mai apoi am aflat (de la niște OAMENI deosebiți, Adina și Ionuț Cosmin Mărgineanu) de o clinică în Turcia care ne oferă șanse reale de vindecare. Tocmai s-a întors acasă de la acea clinică unde i s-au prelevat probe și în maxim o săptămână trebuie să se întoarcă, pentru a începe tratamentul. Aici intervine rugămintea mea de a ne ajuta să
reușim să trecem peste această grea încercare. Avem nevoie de ajutor financiar, de un gând bun și o rugăciune.Vă rog și de această dată să ne fiți alături, așa cum ați fost la fiecare caz. Vom reveni în curând cu informații despre posibilitatea de a dona impozitul pe venit/profit, și cu alte date despre situație…”, a scris tânăra.
Ilie Iulian Simion este soțul solistei de muzică populară Cristina Simion. Cei doi au împreună doi copii și, cu ceva timp în urmă, au devnit bunici.
Cristina Simion a făcut și ea apel pe rețelele de socializare la prieteni, la cunoștințe, la oameni cu suflet, pentru ca soțul său să poată învinge cumplita boală. ” Fac apel către colegii mei artiști și nu numai lor! Cei care aveți posibilitatea și dorința de a ne ajuta, vă rugăm să ne fiți alături cu un mic sprijin financiar, cu un gând bun și cu o rugăciune”, a scris îndrăgita solistă pe contul său de Facebook.
A fost mobilizare exemplară pentru viață pe rețelele de socializare, mai ales că fiica bărbatului, Adnana Denisa nu a rămas indiferentă, de-a lungul vremii, la necazurile oamenilor și s-a implicat în nenumărate cazuri, fără să stea pe gânduri. Doi mici afeceriști din zonă au închiriat decoruri pentru evenimente, iar banii obținuți i-au donat familiei Simion.
Chiar astăzi, marți, 23 august, Ilie Iulian Simion se va întoarce la clinica din Turcia pentru a începe tratamentul, iar fiica sa a postat un mesaj emoționant.
”Vreau să aduc mulțumiri tuturor celor care au fost și sunt alături de noi și să vă rog, pe voi cei care încă nu ați făcut-o, să ne fiți aproape. Ne așteaptă un drum lung și anevoios, iar pentru a ieși biruitori avem nevoie de sprijin. Orice mic ajutor contează enorm și ne permite să avansăm în procedurile medicale. Vreau să vă mai spun că dumneavoastră nu donați bani ci VIAȚĂ. Fiecare bănuț înseamnă pentru noi VIAȚĂ! Mâine, tati se pornește spre Turcia, acolo unde oameni pregătiți medical, blânzi, calzi și înțelegători, îl așteaptă pentru a-i reda ceea ce boala se luptă să îi răpească. Am încredere că se va întoarce mai puternic ca oricând și că viața lui va reveni la normal, pentru asta însa, depindem de ajutorul dumneavoastră. Vă mulțumim și vă rugăm să ne fiți alături în continuare. Nu vă vom putea răsplati pentru bunătatea voastră, însa vă vom purta în rugăciuni și vom fi recunoscători, mereu, pentru tot ceea ce faceți pentru noi!”, a încheiat tânăra.
Numărul de cont (valabil și în lei și în euro) RO59RZBR0000060002322772 Titular :Simion Ilie Iulian