Ce l-a ucis pe domnul Cârciumaru!

”Nu este ușor ca la un moment dat să nu-ți mai sune telefonul!” Sunt cuvintele rostite de Adrian Tudor în discursul pe care l-a ținut în fața celor care l-au condus pe ultimul drum pe domnul Florin Cârciumaru. Sper ca la auzul acestor cuvinte unora dintre ”domnii” prezenți să le fi căzut ceva greu înăuntru, în interiorul lor, să li se fi pus un nod în gât, sau să-i fi trimis să mediteze în sihăstrie, chiar și pentru câteva minute, la viață, în general, la onestitate, la caracter, la ipocrizie, la chestii ce țin de curățenia interioară a fiecăruia dintre noi.

Pentru că, da, domnului Cârciumaru nu i-a mai sunat telefonul, după ce nu a mai deținut funcții din care să-i ajute pe alții. Doar câțiva, foarte puțini prieteni îl mai sunau să iasă la o cafea sau la masă. Îi pot număra pe degetele de la o mână. Doar ei i-au rămas alături până la final. N-ar fi fost de acord să scriu toate astea, dar o să-mi cer iertare într-o zi! Episodul eliminării sale de pe lista de la Senat, înainte de alegerile din 2020, l-a marcat profund. Mi-a povestit atunci toată lucrătura. La fel de dureros a fost de ce a urmat. Mai avea patru luni până împlinea vârsta de pensionare, dar nu asta era problema, pentru că, cu vechimea din vremea în care a muncit în minerit, se încadra lejer în condiții. Problema era de rutină, obișnuința de a munci, de a pleca la serviciu. Și își căuta serviciu. Nu din nevoia unui salariu, ci din nevoia de a fi util, de a fi viu. Atunci a perceput cum a fost abandonat de mulți din cei pe care i-a ajutat enorm, i-a cocoțat în funcții sau le-a deschis calea. Fusese un nume bun de pus în CV-ul lor. Ăia au fost primii care nu i-au mai răspuns la telefon! Era uimit! Nu-i venea să creadă! Florin Cârciumaru n-a cerut niciodată recunoștință, dar ar fi meritat-o mai mult decât toți cei care l-au uitat.Acum au postat mesaje de condoleanțe! Grețos!

Și a urmat mizeria din noiembrie 2022, când a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de mărturie mincinoasă în dosarul spălării cu jet a Porții Sărutului. Trecuseră aproape 10 ani de la deschiderea anchetei, dosarul fusese clasat de patru ori, iar unele fapte erau deja prescrise. Vă imaginați ce mizerie de procuror? Câți dintre noi ne amintim cu lux de amănunte ce am făcut într-o anumită zi/perioadă, în urmă cu zece ani? Nu-ți amintești? Înseamnă cu ascunzi și atunci, o noapte la beci, poate-ți revine memoria! Evident, dosarul deschis pe numele său a fost clasat, dar trauma arestului de o noapte a rămas. Răspunde cineva pentru umilința publică a domnului Cârciumaru, pentru stigmatul ăsta care nu se mai spală?

În ciuda acestor lucruri a rămas același. Omul care se oprea pe stradă să asculte alți oameni, omul care avea decența rarisimă de a nu se plânge, de a nu reproșa, de a nu urî.

Ce l-a ucis pe domnul Cârciumaru? Nu boala necruțătoare! L-au ucis câte puțin cei care nu i-au mai răspuns la telefon. L-au ucis câte puțin cei care l-au uitat. L-au ucis câte puțin cei care l-au trădat. L-au ucis ipocriții care, azi, îi plâng moartea, dar i-au ignorat viața. Când rămâi singur, cred că nu doare doar tăcerea, ci amintirea vocilor care altădată te căutau.

Și poate că, într-o zi, când nu ne va mai suna nici nouă telefonul, vom înțelege asta. Dar va fi prea târziu…