Dezvăluiri

Cere federațiilor să-și asume protestele minerilor din CE Oltenia

Fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, este deranjat că federațiile din Complexul Energetic Oltenia nu-și asumă protestele minerilor de la Târgu-Jiu.

Manu Tomescu spune că n-a văzut niciun comunicat al federațiilor în care să vină cu revendicări clare pentru mineri și energeticieni. Fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari afirmă că sindicaliștii ar trebui să solicite, spre exemplu, păstrarea celor 1800 de angajați pe perioadă determinată în companie. De la 1 aprilie, vor fi încetate contractele a 1476 dintre ei.

“Ceilalți lideri de sindicat să-și asume aceste acțiuni și să pună revendicări clare. Adică, cel puțin cei 1800 de salariați care sunt pe perioadă determinată, ei își doresc să nu-și piardă locul de muncă și să rămână mai departe să muncească în această activitate. Ori, eu n-am văzut această revendicare pusă în niciun comunicat, în niciun, eu știu ce va fi transmis de federațiile sindicale, care să-și asume clar și ferm că nu acceptă să plece acești oameni din activitate.Ba mai mult decât atât, eu i-am sfătuit să ceară să fie încadrați pe perioadă nedeterminată, pentru că, atunci, vor fi salariați cu drepturi depline. Federațiile sindicale nu trebuie să accepte ca să aibă în interior salariați angajați ca și sezonieri. Dacă-mi spuneți dumneavoastră o revendicare scrisă de ei și asumată, eu vă confirm. Dar eu nu am cunoștință, până acum, de nicio revendicare.Văd declarații, da, văd declarații, vorbe. Vorbe văd și eu, că văd. Eu îmi aduc aminte, când eram în activitatea sindicală și sunt unul dintre cei care am făcut proteste ani de zile. Eu știu că ne duceam, ceream autorizație de protest și pe acea autorizație spuneam pentru ce protestăm și aveam revendicările 1, 2, 3, 4, câte revendicări aveam. Și cu acele revendicări ne duceam peste tot, la toate întâlnirile astea: «Uite, domnule, ce vă cerem», la parlamentari, la prefectură, la eu știu, reprezentanți ai guvernului, cu cine ne întâlneam, noi aveam revendicările clare”, spune Manu Tomescu.

Crede că guvernanții vor haos, degringoladă în acțiunile minerilor

Manu Tomescu susține că guvernanții au interesul să fie haos și degringoladă în protestele minerilor și energeticienilor, scopul fiind de a duce la îndeplinire planul de închidere a carierelor și termocentralelor pe lignit din Complexul Oltenia.

„Pe mine mă deranjează faptul că se eschivează la vârful federațiilor și nu-și asumă revendicări clare. Și să știți că eu, când spun asta, o spun în mod informat, pentru că vorbesc și eu și cu oamenii și cu liderii. Nu știu de ce lipsesc aceste revendicări clare. Deci, la întrebarea asta sper să vă răspundă, când o să-i întrebați, sau lăsați să le răspundă oamenilor, când îi întreabă. Pentru că îmi scriu și mie foarte mulți oameni și mă sună. Și, ieri, la protest, am stat de vorbă cu foarte mulți oameni și i-am întrebat, vă rog să mă credeți că la 10 întrebări am primit 7 răspunsuri diferite, la 10 persoane. I-am întrebat același lucru: „Dar ați pus revendicările? Ce revendicări?”. Depinde fiecare în ce zonă lucrează, depinde de fiecare cum este încadrat. Ori, asta așteaptă și guvernanții și asta urmăresc: să fie haos, să creeze un haos, să creeze degringoladă în acțiunile oamenilor. Și dacă oamenii trebuie să conștientizeze că dacă aceste acțiuni nu se concretizează, adică nu au un cap de listă. Poate mulți nu înțeleg ce înseamnă o revendicare: să pună, acolo, niște cauze, niște motive pentru care luptă, atunci, va trece timpul. Iarăși se mai adună, poate, și astăzi și mâine, timpul tot va trece și ei vor fi tot în aceeași situație. Asta i-am sfătuit: să le ceară liderilor de sindicat, fiecare în ce sindicat este, ca cei care sunt pe perioadă determinată să aibă ca și revendicare încadrarea lor pe perioadă nedeterminată, mai ales că se negociază, în aceste zile, Contractul Colectiv de Muncă la nivelul companiei. Cei care sunt încadrați pe perioadă nedeterminată, deci salariații autentici, ca să spun așa, trebuie să ceară stoparea închiderii grupurilor pe cărbune”, a adăugat fostul sindicalist.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *