
Minerii din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt pesimiști când vorbesc despre viitorul lor în cadrul acestei companii. Oamenii se tem că ar putea avea soarta „determinaților”, după 30 aprilie, atunci când le expiră Contractul Colectiv de Muncă. Cătălin Berca, fost lider de sindicat în zona Jilț, afirmă că se va ajunge, mai mult ca sigur, la această situație, iar oamenii nu vor beneficia de protecție socială, ci de un simplu preaviz de încetare a raporturilor de muncă. „Vor ajunge oamenii, pentru că nu au niciun pachet social în momentul actual, să plece acasă cu un simplu preaviz. Să țină minte colegii mei ce spun acum: că, de pe 30 aprilie, noi nu mai suntem acoperiți de niciun CCM, de nimic, și pot să ne trimită acasă doar cu un preaviz și fără nicio protecție socială. Exact ca pe «determinați»!”, a declarat fostul lider de sindicat din zona Jilț, Marius Cătălin Berca.
Actualul Contract Colectiv de Muncă al angajaților Complexului Energetic Oltenia expiră la finalul lunii martie. Liderii de sindicat au solicitat conducerii companiei să fie prelungit acest act, însă șefii CE Oltenia au anunțat că nu se poate face acest lucru, iar negocierile pentru un nou CCM nu pot începe decât atunci când se va aproba Bugetul de Venituri și Cheltuieli al producătorului de energie.




