Iulian Staicu, în vârstă de 51 de ani, și mama sa, Ioana Staicu, în vârstă de 68 de ani, din satul Cocorova, comuna Turburea, se pregăteau să plece împreună, duminică dimineața, la biserică. Din păcate, cei doi nu au mai ajuns la slujba de Sfântul Ioan, din cauză că un șofer imprudent, în vârstă de 24 de ani, i-a accidentat mortal. Ambii se aflau în fața casei când au fost spulberați de o mașină care a intrat pe contrasens.
Un martor a relatat, îngrozit, cele întâmplate. „Din păcate pentru mine, azi, în jurul orei 8, am asistat la moartea unui văr al soției mele. La o diferență de aproximativ două minute am trecut prin acel loc și am văzut nenorocirea. Ești omorât la poarta casei tale. Un tip care a trecut pe contrasens a intrat pur și simplu în plin în victimă. Imaginați-vă cu ce viteză gonea de a reușit să rupă acel zid foarte gros. La măsurătoarea poliției rutiere s-a constatat cel puțin 70 de metri de frână. Domnilor din cadrul MAI, chiar nu se pot lua măsuri mai dure în privința vitezomanilor ăștia mici? Cum trecem de 18 ani o dăm în viteza morții. Păcat de acel om și de mama lui. Două vieți luate într-o secundă. Dumnezeu să-i odihnească în pace”, a povestit consăteanul celor doi.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
IPJ Gorj a descris, într-un comunicat, cum s-a produs accidentul rutier. ”În dimineața zilei de 7 decembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cărbunești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în comuna Turburea, județul Gorj. Din primele verificări efectuate de polițiștii aflați la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din comuna Căpreni, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 48 Cocorova, din direcția localității Bulbuceni către Poiana, ar fi pătruns pe contrasens, acroșând un pieton (bărbat), în vârstă de 51 de ani și un autoturism care se afla parcat. În urma impactului, autoturismul parcat a fost proiectat într-o femeie, în vârstă de 68 de ani. Ca urmare a accidentului rutier a rezultat decesul ambilor pietoni. Conducătorul auto deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Gorj.