Wikipedia ne spune că „Valea Jiului este o depresiune intramontană situată pe râul Jiu. Este cunoscută pentru bogățiile sale naturale, exploatate de către statul român prin mine de huilă. Munții ce o încadrează se află în grupa Retezat-Godeanu a Carpațior Meridionali. Principalele orașe din această zonă sunt Petroșani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni, Uricani.
În vorbirea populară noțiunea de „Valea Jiului” face referire la Depresiunea Petroșani din sudul județului Hunedoara. Băștinașii acestei zone sunt cunoscuți sub denumirea de momârlani.”
Deci nu încape îndoială că Valea Jiului e, încă de pe vremea lui Ptolemeu, în județul Hunedoara, însă problema este alta. În plan social, lucrurile stau exact invers. Ambele zone s-au dezvoltat și au prosperat la un moment dat datorită mineritului și a producției de energie pe bază de cărbune. De fapt, oamenii din regiunile respective au prosperat și au avut un nivel de trai mai bun, având în vedere media salarială. Însă doar media, pentru că, în realitate, există și destui săraci. Ca în orice comunități în care civilizația a pătruns mai greu, în special în Gorj după 1900. Cu toate că au avut parte de industrii grele, dezvoltarea a vizat doar industriile respective. Comunitățile au avansat greu la capitolul civilizație. În Hunedoara nu s-a mai dezvoltat nimic pe lângă minerit și termocentralele pe bază de cărbune. La fel și în Gorj. La Motru gazele au ajuns abia recent, iar cu două-trei supermarketuri nu se face primăvară; Mătăsari groază; Rovinari va dispărea complet de pe harta energiei.
În Hunedoara, mineritul a sucombat și își trăiește finalul. Este adevărat că vorbim despre minerit de subteran, iar în Gorj mai mult despre minerit de suprafață și în trecut și de minerit de subteran. În Huneodara prăbușirea mineritului a început cu vreo două decenii înaintea mineritului din Gorj. Acum este un final chinuit, însă cu o continuitate a tradiției energetice prin construirea centralei pe gaze naturale de la Mintita, o minune privată.
Gorjul a cunoscut în ultimii ani a reducere progresivă a numărului de salariați din sectorul minier și energetic, de la 21.000 de muncitori la înființarea Complexului Energetic Oltenia, la numai 7.800 în prezent, cu perspectiva reducerii la 6.000 până la finalul acestui an. Și reducerile vor continua.
Municipiul Petroșani este o mărturie a ceea ce a fost cândva, în special datorită mineritului. Dar la moartea mineritului nu a mai rămas nimic. Modelul se poate observa acum și în Gorj, unde, în urma mineritului, nu rămâne aproape nimic. Câteva urme de pensionari cu pensii mari, care vor mai ține supermarketurile și pe bugetari în viață. Sporul natural este negativ în Gorj de peste 37 de ani și nu sunt șanse să vedem vreun plus în următorul deceniu. Din contră, depopularea va continua și vor apărea tot mai puțini copii care să intre după 18 ani în câmpul muncii și să contribuie la sistemul de pensii.
Da, jurnaliștii din presa centrală, când spuneau că Gorjul este în Valea Jiului, aveau în esență dreptate, deși din punct de vedere geografic, era catastrofal de inexact. De unde venea aprecierea respectivă? Gorjul este cumva într-o nebuloasă pe hartă. Nu prea este legat de alte zone prin drumuri de mare viteză. Doar rețeaua enegetică apare cu linii îngroșate pe hărțile economice. În rest, mai puține gaze și petrol și din ce în ce mai puțin cărbune.
Gorjul și Hunedoara împărtășesc un destin comun pentru că au trăit de pe urma mineritului și tranziția către alt tip de economie este până acum injustă mai degrabă, decât justă. Deci, da, o pată mare cu efecte devastatoare în plan social plutește între Gorj și Hunedoara. Valea Jiului este de fapt o stare de spirit. A deznădejdii. A finalului, a lipsei de perspectivă și de speranță. În Gorj lucrurile se vor întâmpla poate cu accente mai grave pentru că vor fi mii de locuri de muncă poate definitiv pierdute din economia locală în scurt timp.
Aici, la straja dintre regiuni până și cutremurele sau necazurile le împărțim. În cât timp ne vom reveni după finalul mineritului și cum va arăta ziua de mâine?
Ce ar mai fi de completat !? Articolul este extrem de clar, din nefericire. Este evident că supraviețuirea celor două județe este dependentă de o decizie curajoasă a decidenților centrali și categoric, de exprimarea fără echivoc a dreptului inalienabil la respectarea suveranității României, ceea ce, pe cale de consecință, va readuce în actualitate exploatarea resurselor de lignit în așteptarea dezvoltării extragerii gazelor și a țițeiului, resurse economice de mare importanță economică.
Gorjul șu Hunedoara nu trebuie lăsate să moară economic !
Cele două județe trebuie reevaluate ca potențial economic, resursele naturale fiind garanția revenirii lor în prim-planul interesului național.