Dezvăluiri

Opinie: Pe Iovan îl țin acolo să îl împăieze!

Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia este nemulțumit de prestația unor sindicaliști din diferite subunități. Este vorba de Eugen Iovan, lider de sindicat la Termocentrala Turceni, despre care Dan Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, spune că nu a avut niciun cuvânt de spus când au fost întocmite listele cu transferați și disponibilizați. Astfel, o salariată de la Termocentrala Turceni, văduvă cu trei copii, a fost trecută pe lista de transfer la Rovinari, deși are o situație socială deosebit de gravă. Acest lucru este recunoscut și de șefii angajatei. Cu toate acestea, femeia va fi obligată să facă naveta.

Dumitru Pârvulescu a precizat că nu înțelege lipsa de reacție a sindicatelor din zonă care nu mai au niciun cuvânt de spus sau nu vor să se pronunțe când vine vorba de soarta salariaților: „Cum se poate să ia o asemenea decizie: o salariată văduvă, cu trei copii, să îți bați joc de ea, să o faci navetistă la Rovinari. Este o nesimțire chiar. Nu știu ce fac acolo la sindicate. Pe Iovan îl țin acolo să îl împăieze. Nu știu ce rol mai au sindicatele, dacă nu îi apără pe salariați”, a declarat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

Articole asemănătoare:

Un comentariu

  1. Daca vreti munca de acasa, schimbati-va angajatoul. Ori nu va convine ca salariile vor fi pe masura muncii prestate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button