Actualitate

Zonele în care au fost epicentrele cutremurelor, verficate cu drone!

Zonele în care s-au produs cutremurele din județul Gorj urmează să fie verificate foarte atent de către reprezentanții Salvamont Gorj. Astfel, patru drone urmează să fie folosite pentru a vedea dacă stâncile au fost afectate și există riscul ca acestea să se prăbușească. Acțiunea urmează să înceapă săptămâna viitoare, atunci când vremea o să permită acest lucru și se va desfășura cu precădere în zona comunei Runcu. „O să facem o verificare vizuală a zonei montane în perimetrul Schela și Peștișani, acolo unde fost cutremurele și replicile acestora și să vedem dacă nu au apărut fisuri, dacă nu există stânci căzute pentru ca persoanele care tranzitează zona respectivă să nu fie puse în pericol. În zona Cheilor Sohodolului foarte multe roci s-au prăbușit de pe versant și acum trebuie să verificăm această zonă pentru ca, în cazul ploilor sau unui nou cutremur, să cadă și să-i afecteze pe cei care se află în zona respectivă. Imediat cum vremea o să fie favorabilă, probabil de săptămâna viitoare, o să începem această acțiune și o să folosim patru drone”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *